Jurnalul unei fete care rade

Ploaia

2011-05-18T01:11:00.002+03:00

Ploaia nu se mai oprește,

Și iar vine noaptea.

Dar lumina nu se mai ivește,

Iar luna se ferește.

În ce moment a început furtuna?

Era … între apus și răsărit.

Era un început și un sfârșit.

Și a început minunea.

Dar soarele a răsărit

Și ploaia s-a oprit

Și te-am vazut deschis

Ș-am plecat pe furis.

Sunt doar...

2010-10-20T03:19:00.000+03:00

Sunt doar ....
un suflet chinuit;
ce cutreiera orasul
in cautarea unui eu de mult pierdut

Sunt doar...
un gand curat,
un suflet calator,
ce rataceste printre vise.

Sunt doar ...
un vagabond flamand;
ce cauta un drum
visand la un maine mai bun.

Dar ... maine mai vine oare?
Cand? Si cum?
Si el ce aduce?
Oare numai furtuni?

Sunt doar...
Un muritor de rand.

Noi, suntem!

2010-05-09T21:07:00.002+03:00

Noi, dar noi?
Şi noi suntem pe lume,
Noi trăim şi respirăm.
Şi pentru noi sufla vântul,
Şi pentri noi răsare soarele,
Şi pentru noi se naşte luna.
Dar noi? De noi nu ştie nimeni.

Suntem judecaţi...
Suntem găsiţi vinovaţi,
Suntem închişi,
Suntem înlănţuiţi.
Dar de ce??
Şi pentru ce?

Pentru că suntem!
Şi pentru că existăm...

PRIMĂVARA

2010-05-01T21:59:00.001+03:00

Curtea cu vişini
e brodată cu floricele albe,
cu petale mici,
din mijlocul cărora
izvorăşte o rază de soare.
O fetiţă mică, slăbuţă,
cu părul aproape blond,
deschide uşa,
lăsand pe prag toată amaraciunea
pe care cei patru pereţi o ascund.

Se apleacă,
culege în mânuţa ei firavă
câteva floricele mici…
care instantaneu
zugravesc
pe chipul ei un surâs divin.

Vântul începe să adie uşor,
Scuturând petalele vişinilor
ca nişte lacrimi zburătoare
care încep sa se contopească
cu părul fetiţei bălaie,
născând imaginea unui înger…

un înger cu părul de aur
şi cu ochi trişti şi plânşi.

Imagine a paradisului

2010-04-20T20:04:00.002+03:00

Primavara.
Curtea cu visini e brodata cu floricele albe, cu petale mici, din mijlocul carora izvoraste o raza de soare. O fetita mica, slabuta, cu parul aproape blond, deschide usa, lasand pe prag toata amaraciunea pe care cei patru pereti o ascund. Pe chipul ei se zugraveste un suras. Se apleaca si culege in manuta ei firava cateva floricele mici.
Vantul incepe sa adie usor, visinii plangand de dragul ei. Lacrimile lor albe incep sa se impleteasca in parul fetei, nascand imaginea unui inger. Un inger cu parul aproape blond, cu un suras aproape perfect, cu haine de-nprumut, cu ochii tristi si plansi.
Acela este paradisul.
Pentru ce oare il parasim?

Si daca?

2010-04-10T02:37:00.003+03:00

Si daca ar fi sa fim sortiti unui alt trai?
Si daca a fi, si tu un muritor de rand ?
Si daca ne-am fi nascut intr-un alt timp ?
Oare tot te-as mai iubi ?

Si daca visul omului n-ar fi fericirea ?
Si daca am atinge-o cu adevarat ?
Si daca ea nu ar fi doar efemera ?
Atunci, oare te-as mai putea iubi ?

Tu stii?

2009-11-25T18:18:00.003+02:00

Tu stii?
Tu mai stii?
Iti mai amintesti?
Oare m-ai uitat?!
Eu nu!
As vrea
Sa stai in fata mea,
Sa ma privesti in ochii
Si sa-mi daruiesti:
Un trandafir rosu
Si o floare de nu ma uita...

As vrea sa-ti arat iubirea...

2009-11-02T20:24:00.004+02:00

As vrea sa-ti arat iubirea.

Ti-as da tie,

Celui care noptile mi le-ai umplut,

Tot ce are sufletul mai bun,

Corpul mai sacru,

Si pamantul mai uman...

As vrea sa-ti arat iubirea.

As vrea sa-ti arat iubirea,

Acolo unde sunt sunt eu,

Unde divinul cu pamantul se uneste

Unde nu exista bine sau rau...

Acolo, rau se spala cu apa marii

Apa ce ma reinvie si pe mine...

As vrea sa-ti arat iubirea.

Daca ai vrea apa neagra

Te-as duce unde curge negrul,

Daca ai vrea verdeata

Ai avea langa tine

Daca ai vrea imens

Ai avea in fata.

As vrea ca iubirea sa se nasca din sufletul tau

Asa cum si soarele se naste din ape

Dar sa nu apuna niciodata.

Departe sa fie indoiala de tine,

Ea si sufletul sa nu se atinga niciodata

Cum nici rasritul si apusul

Nu se intalnesc

NICIODATA.

Copilarie

2009-10-24T23:16:00.004+03:00

7 ani trecut-au,

duerea inca apasa greu.

casa parinteasca

si visinul inalt...

au fost si nu mai sunt...

Punct!

lumea mea incepe-acol

in acel ocol de urbe

unde suferinta si fericirea

se-nbina-n amintire!

Suflet curat,

Inima de copil.

Existenta pura...

Articolul meu preferat:)

2009-10-17T22:10:00.004+03:00

Sighet – Amintirea unei Romanii apuse dar nu uitate

Povestile pe care generatiile de dupa `89 le asculta despre perioada comunista sunt pictate in culori mohorate. Putini sunt aceia care sustin ca atunci era mai bine decat acum. Realitatea este un adevar la care un adolescent are cu greu acces.

Un loc in care actiuniile comuniste sunt cel mai bine illustrate

Totusi exista in nordul tarii, mai exact la Sighetul Marmatiei un loc numit “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei”, care dincolo de faptul ca te scoate din ceata te si marcheaza puternic. Din primul minut in care calci in inchisoarea ajunsa acum muzeu, te izbeste un iz al mortii si al durerii. Desi zugravita si aranjata, cladirea pastreaza inca imaginea terifianta a unei inchisori menite sa starpeasca omul, dar mai ales ideea. Acolo si-au trait sfarsitul sau cel putin au petrecut o parte din viata lor miniştri, politicieni, academicieni, economişti, ofiţeri, istorici şi jurnalişti. Fostele celule sunt acum camere de muzeu, care adapostesc istoria Romaniei sub communism. Printre cele mai impresionate sali sunt: "Neagra", Poezia in inchisoare, Celula in care a murit Iuliu Maniu, Iuliu Maniu. Un parinte al democratiei, Rezistenta din Maramures. Studiu de caz Lotul Visovan, Celula in care a murit Gheorghe I. Bratianu, Viata intelectuala in inchisoare, 1956 - Miscari studentesti in Romania.

Din inchisoare a ajuns lagar de exterminare

Inchisoarea a fost construita pe vremea Imperiului Austro-Ungar in anul 1897 si a fost una obisnuita pana in 1948 cand aici au fost adusi oponentii regimului communist. La inceput au fost inchisi elevi, studenţi şi ţărani din Maramureş, dar mai tarziu in noaptea de 5/6 mai 1950 peste o sută de foşti demnitari si nu numai din întreaga ţară au fost inchisi. Unii au fost condamnati, dar altii au avut parte de o retinere administrativa, adica o retinere fara mandat, ancheta sau proces. Inchisoarea a fost aleasa pentru a adaposti elita oponentilor regiului din motive strategice, fiind situata la mai putin de 2 kilometri de frontiera cu Uniunea Sovietica. In 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii Romaniei comuniste (RPR) in ONU, au avut loc gratieri. Totusi din 200 de persoane, murisera deja 52, iar in anii urmatori o parte din detinutii politici plecau cu destinatia: spitalul psihiatric din Sighetu marmatiei.

Victimele comunismului un meritau sa fie uitate, dar nici faptele acelui regim iertate. Astfel a luat fiinta “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” sub conducerea Anei Blandiana, iar din 1995 Consiliul Europei l-a luat sub egida sa.

Ideeile nu mor!

Se spune ca omul nu crede decat atunci cand vede, dar parca nici atunci nu-ti vine sa crezi ca fiintele umane pot fi tratate cu atata cruzime, pentru o idee. Iuliu Maniu, fost ministru al Romaniei, si presedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, inchis si decedat la Sighet spunea ca: „Lagarele si inchisorile pot inchide omul si-l pot ucide, dar nu pot ucide si nici inchide ideile care circula orcate piedici le-ai pune. Teroarea inspaimanta omul dar nu sugruma ideea care biruie totdeauna, cand este sprijinita de lege, libertate si de morala”. Iata ca ideeile au supravietuit, iar la 36 de ani dupa moartea lui Iuliu Maniu au eliberat poporul de comunism, printr-o revolutie mult visata si asteptata.

“Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” este un loc pe care orice om ar trebui sa-l viziteze pentru a vedea ca problemele lui sunt mizilicuri fata de suferinta gratiuita a unor oameni care si-au dat viata pentru tara si libertate. Unele celule te marcheaza profound, pentru ca ilustreaza adevarata fata a vietii de condamnat politic. Atunci cand intri in incaperiile unde erau torturati prizonierii ti se taie respiratia si iti imaginezi ca in locul lor ai fi putut fi si tu. Celulele in care au murit mari oameni politici ca Iuliu Maniu sau Gheorghe I. Bratianu te sufoca si te fac sa realizezi cat de fragila este viata si cat de importanata este nemurirea in memoria oamenilor, dupa cum spune si Ana Blandiana "Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie".

Cret Ioana Marcela

Mi-e dor…

2009-10-05T00:39:00.004+03:00

….de ultimele zile de vara, cand lenevam sub soarele timid al diminetii. El ma mangaia pe fata si pe maini, in timp ce in mana dreapta aveam un bat subtire, iar in stanga o revista cu pagini sclipitoare. Pe masa, in dreptul meu, statea o cana prea mare, pentru o cafea prea scurta, prea dulce si prea putina pentru o zi plina…

….si de tine, cea care mi-ai umplut acele zile. De tine, de focul care nu vroia sa se aprinda, de stradanie si ras, si de salvatorul Dindi, de bucatareasa Tusi dar si de frigare… Sti tu ce in frigare.

…de primele zile de toamna, cand fiecare clipa imi releva ceva nou. Fie ca era o cunostinta, un sentiment sau o persoana, toate se intipareau in mintea mea pentru totdeauna.. de oamenii minunati, de spatiul paradisiac, de sfaturi pe un balansoar, de cantul chitarii si de vocea unui tenor creau un mimago mundii, in care mi se parea ca eu eram chiar axis mundi. Si macar pentru o zi am fost. Ziua mea si seara mea.

... si de el, luceafarul noptii, si de „undeva prin Vama” cantat in soapta...

... de orasul lui run, run, run, de homlesi de langa microbus, de starea de sardina, de saltele, de dusul in 3, de ceapa si de asteptarile lungi.

...

O mica poezie:)

2009-09-11T20:07:00.001+03:00

incerc sa ma regasesc.

ma simt pierduta

in spatiu sau pe luna,

dar nu-mi gasesc locul.

simt o stare de anzitate cum ma cuprinde.

mi-e dor de ceva si nu stiu exact de ce,

as vrea sa fac ceva dar nu stiu ce -

iar trupul meu dupa atingerea ta plange...

Poezia mea preferata:)

2009-09-09T20:18:00.000+03:00

Din nou, noi

Nichita Stănescu

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
Părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
Au mers prin zăpadă, prin noroi,
Au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

Jurnalul unei fete care râde

2009-09-09T19:54:00.001+03:00

Eu sunt fata care râde…mereu. Toată lumea ştie asta, râsul mă caraterizează. Cineva mi-a spus că râsul meu e modul meu de viaţă. Poate e aşa, dar pentru mine râsul reprezintă un refugiu. Prin râs mă eliberez, evadez şi chiar îmi menţin sănătatea mintală:D. Un om care îmi influenţiază viaţa mi-a spus “Chiar dacă mori pe dinăuntru să zâmbeşti mereu! Nu le da celorlalţi satisfacţia de a te vedea înfrantă.” Şi am reţinut asta. Am transformat râsul într-o artă. Arta de a râde chiar şi atunci când îţi vine să plângi. Nu mai pot să plâng, poate mi s-a terminat cantitatea de lacrimi alocată. Dar e frumos să râzi, e o descărcare de emoţii, o descărcare a sufletului şi un refugiu…

Dacă lacrima mangâie sufletul, nu numai obrazul, atunci sufletul meu oare cum e? E trist ca şi omul care plange sau e vesel ca şi râsul meu?