Primavara.
Curtea cu visini e brodata cu floricele albe, cu petale mici, din mijlocul carora izvoraste o raza de soare. O fetita mica, slabuta, cu parul aproape blond, deschide usa, lasand pe prag toata amaraciunea pe care cei patru pereti o ascund. Pe chipul ei se zugraveste un suras. Se apleaca si culege in manuta ei firava cateva floricele mici.
Vantul incepe sa adie usor, visinii plangand de dragul ei. Lacrimile lor albe incep sa se impleteasca in parul fetei, nascand imaginea unui inger. Un inger cu parul aproape blond, cu un suras aproape perfect, cu haine de-nprumut, cu ochii tristi si plansi.
Acela este paradisul.
Pentru ce oare il parasim?
Doamna Duțescu
Acum un an
