Tu stii?
Tu mai stii?
Iti mai amintesti?
Oare m-ai uitat?!
Eu nu!
As vrea
Sa stai in fata mea,
Sa ma privesti in ochii
Si sa-mi daruiesti:
Un trandafir rosu
Si o floare de nu ma uita...
Doamna Duțescu
Acum un an
miercuri, 25 noiembrie 2009
luni, 2 noiembrie 2009
As vrea sa-ti arat iubirea...
As vrea sa-ti arat iubirea.
Ti-as da tie,
Celui care noptile mi le-ai umplut,
Tot ce are sufletul mai bun,
Corpul mai sacru,
Si pamantul mai uman...
As vrea sa-ti arat iubirea.
As vrea sa-ti arat iubirea,
Acolo unde sunt sunt eu,
Unde divinul cu pamantul se uneste
Unde nu exista bine sau rau...
Acolo, rau se spala cu apa marii
Apa ce ma reinvie si pe mine...
As vrea sa-ti arat iubirea.
Daca ai vrea apa neagra
Te-as duce unde curge negrul,
Daca ai vrea verdeata
Ai avea langa tine
Daca ai vrea imens
Ai avea in fata.
As vrea ca iubirea sa se nasca din sufletul tau
Asa cum si soarele se naste din ape
Dar sa nu apuna niciodata.
Departe sa fie indoiala de tine,
Ea si sufletul sa nu se atinga niciodata
Cum nici rasritul si apusul
Nu se intalnesc
NICIODATA.
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Copilarie
duerea inca apasa greu.
casa parinteasca
si visinul inalt...
au fost si nu mai sunt...
Punct!
lumea mea incepe-acol
in acel ocol de urbe
unde suferinta si fericirea
se-nbina-n amintire!
Suflet curat,
Inima de copil.
Existenta pura...
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Articolul meu preferat:)
Sighet – Amintirea unei Romanii apuse dar nu uitate
Povestile pe care generatiile de dupa `89 le asculta despre perioada comunista sunt pictate in culori mohorate. Putini sunt aceia care sustin ca atunci era mai bine decat acum. Realitatea este un adevar la care un adolescent are cu greu acces.
Un loc in care actiuniile comuniste sunt cel mai bine illustrate
Totusi exista in nordul tarii, mai exact la Sighetul Marmatiei un loc numit “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei”, care dincolo de faptul ca te scoate din ceata te si marcheaza puternic. Din primul minut in care calci in inchisoarea ajunsa acum muzeu, te izbeste un iz al mortii si al durerii. Desi zugravita si aranjata, cladirea pastreaza inca imaginea terifianta a unei inchisori menite sa starpeasca omul, dar mai ales ideea. Acolo si-au trait sfarsitul sau cel putin au petrecut o parte din viata lor miniştri, politicieni, academicieni, economişti, ofiţeri, istorici şi jurnalişti. Fostele celule sunt acum camere de muzeu, care adapostesc istoria Romaniei sub communism. Printre cele mai impresionate sali sunt: "Neagra", Poezia in inchisoare, Celula in care a murit Iuliu Maniu, Iuliu Maniu. Un parinte al democratiei, Rezistenta din Maramures. Studiu de caz Lotul Visovan, Celula in care a murit Gheorghe I. Bratianu, Viata intelectuala in inchisoare, 1956 - Miscari studentesti in
Din inchisoare a ajuns lagar de exterminare
Inchisoarea a fost construita pe vremea Imperiului Austro-Ungar in anul 1897 si a fost una obisnuita pana in 1948 cand aici au fost adusi oponentii regimului communist. La inceput au fost inchisi elevi, studenţi şi ţărani din Maramureş, dar mai tarziu in noaptea de 5/6 mai 1950 peste o sută de foşti demnitari si nu numai din întreaga ţară au fost inchisi. Unii au fost condamnati, dar altii au avut parte de o retinere administrativa, adica o retinere fara mandat, ancheta sau proces. Inchisoarea a fost aleasa pentru a adaposti elita oponentilor regiului din motive strategice, fiind situata la mai putin de 2 kilometri de frontiera cu Uniunea Sovietica. In 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii Romaniei comuniste (RPR) in ONU, au avut loc gratieri. Totusi din 200 de persoane, murisera deja 52, iar in anii urmatori o parte din detinutii politici plecau cu destinatia: spitalul psihiatric din Sighetu marmatiei.
Victimele comunismului un meritau sa fie uitate, dar nici faptele acelui regim iertate. Astfel a luat fiinta “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” sub conducerea Anei Blandiana, iar din 1995 Consiliul Europei l-a luat sub egida sa.
Ideeile nu mor!
Se spune ca omul nu crede decat atunci cand vede, dar parca nici atunci nu-ti vine sa crezi ca fiintele umane pot fi tratate cu atata cruzime, pentru o idee. Iuliu Maniu, fost ministru al Romaniei, si presedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, inchis si decedat la Sighet spunea ca: „Lagarele si inchisorile pot inchide omul si-l pot ucide, dar nu pot ucide si nici inchide ideile care circula orcate piedici le-ai pune. Teroarea inspaimanta omul dar nu sugruma ideea care biruie totdeauna, cand este sprijinita de lege, libertate si de morala”. Iata ca ideeile au supravietuit, iar la 36 de ani dupa moartea lui Iuliu Maniu au eliberat poporul de comunism, printr-o revolutie mult visata si asteptata.
“Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” este un loc pe care orice om ar trebui sa-l viziteze pentru a vedea ca problemele lui sunt mizilicuri fata de suferinta gratiuita a unor oameni care si-au dat viata pentru
Cret Ioana Marcela
luni, 5 octombrie 2009
Mi-e dor…
….de ultimele zile de vara, cand lenevam sub soarele timid al diminetii. El ma mangaia pe fata si pe maini, in timp ce in mana dreapta aveam un bat subtire, iar in stanga o revista cu pagini sclipitoare. Pe masa, in dreptul meu, statea o cana prea mare, pentru o cafea prea scurta, prea dulce si prea putina pentru o zi plina…
….si de tine, cea care mi-ai umplut acele zile. De tine, de focul care nu vroia sa se aprinda, de stradanie si ras, si de salvatorul Dindi, de bucatareasa Tusi dar si de frigare… Sti tu ce in frigare.
…de primele zile de toamna, cand fiecare clipa imi releva ceva nou. Fie ca era o cunostinta, un sentiment sau o persoana, toate se intipareau in mintea mea pentru totdeauna.. de oamenii minunati, de spatiul paradisiac, de sfaturi pe un balansoar, de cantul chitarii si de vocea unui tenor creau un mimago mundii, in care mi se parea ca eu eram chiar axis mundi. Si macar pentru o zi am fost. Ziua mea si seara mea.
... si de el, luceafarul noptii, si de „undeva prin Vama” cantat in soapta...
... de orasul lui run, run, run, de homlesi de langa microbus, de starea de sardina, de saltele, de dusul in 3, de ceapa si de asteptarile lungi.
...
vineri, 11 septembrie 2009
O mica poezie:)
incerc sa ma regasesc.
ma simt pierduta
in spatiu sau pe luna,
dar nu-mi gasesc locul.
simt o stare de anzitate cum ma cuprinde.
mi-e dor de ceva si nu stiu exact de ce,
as vrea sa fac ceva dar nu stiu ce -
iar trupul meu dupa atingerea ta plange...
miercuri, 9 septembrie 2009
Poezia mea preferata:)
Din nou, noi
Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
Părinţilor noştri le-au fost părinţi.
Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
Au mers prin zăpadă, prin noroi,
Au murit şi s-au nemurit.
Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!
Jurnalul unei fete care râde
Eu sunt fata care râde…mereu. Toată lumea ştie asta, râsul mă caraterizează. Cineva mi-a spus că râsul meu e modul meu de viaţă. Poate e aşa, dar pentru mine râsul reprezintă un refugiu. Prin râs mă eliberez, evadez şi chiar îmi menţin sănătatea mintală:D. Un om care îmi influenţiază viaţa mi-a spus “Chiar dacă mori pe dinăuntru să zâmbeşti mereu! Nu le da celorlalţi satisfacţia de a te vedea înfrantă.” Şi am reţinut asta. Am transformat râsul într-o artă. Arta de a râde chiar şi atunci când îţi vine să plângi. Nu mai pot să plâng, poate mi s-a terminat cantitatea de lacrimi alocată. Dar e frumos să râzi, e o descărcare de emoţii, o descărcare a sufletului şi un refugiu…
Dacă lacrima mangâie sufletul, nu numai obrazul, atunci sufletul meu oare cum e? E trist ca şi omul care plange sau e vesel ca şi râsul meu?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
