Eu sunt fata care râde…mereu. Toată lumea ştie asta, râsul mă caraterizează. Cineva mi-a spus că râsul meu e modul meu de viaţă. Poate e aşa, dar pentru mine râsul reprezintă un refugiu. Prin râs mă eliberez, evadez şi chiar îmi menţin sănătatea mintală:D. Un om care îmi influenţiază viaţa mi-a spus “Chiar dacă mori pe dinăuntru să zâmbeşti mereu! Nu le da celorlalţi satisfacţia de a te vedea înfrantă.” Şi am reţinut asta. Am transformat râsul într-o artă. Arta de a râde chiar şi atunci când îţi vine să plângi. Nu mai pot să plâng, poate mi s-a terminat cantitatea de lacrimi alocată. Dar e frumos să râzi, e o descărcare de emoţii, o descărcare a sufletului şi un refugiu…
Dacă lacrima mangâie sufletul, nu numai obrazul, atunci sufletul meu oare cum e? E trist ca şi omul care plange sau e vesel ca şi râsul meu?
Sufletul tau e camuflat, mereu rade cu lacrimi. :) >:D< frumos
RăspundețiȘtergere