sâmbătă, 17 octombrie 2009

Articolul meu preferat:)


Sighet – Amintirea unei Romanii apuse dar nu uitate

Povestile pe care generatiile de dupa `89 le asculta despre perioada comunista sunt pictate in culori mohorate. Putini sunt aceia care sustin ca atunci era mai bine decat acum. Realitatea este un adevar la care un adolescent are cu greu acces.

Un loc in care actiuniile comuniste sunt cel mai bine illustrate

Totusi exista in nordul tarii, mai exact la Sighetul Marmatiei un loc numit “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei”, care dincolo de faptul ca te scoate din ceata te si marcheaza puternic. Din primul minut in care calci in inchisoarea ajunsa acum muzeu, te izbeste un iz al mortii si al durerii. Desi zugravita si aranjata, cladirea pastreaza inca imaginea terifianta a unei inchisori menite sa starpeasca omul, dar mai ales ideea. Acolo si-au trait sfarsitul sau cel putin au petrecut o parte din viata lor miniştri, politicieni, academicieni, economişti, ofiţeri, istorici şi jurnalişti. Fostele celule sunt acum camere de muzeu, care adapostesc istoria Romaniei sub communism. Printre cele mai impresionate sali sunt: "Neagra", Poezia in inchisoare, Celula in care a murit Iuliu Maniu, Iuliu Maniu. Un parinte al democratiei, Rezistenta din Maramures. Studiu de caz Lotul Visovan, Celula in care a murit Gheorghe I. Bratianu, Viata intelectuala in inchisoare, 1956 - Miscari studentesti in Romania.

Din inchisoare a ajuns lagar de exterminare

Inchisoarea a fost construita pe vremea Imperiului Austro-Ungar in anul 1897 si a fost una obisnuita pana in 1948 cand aici au fost adusi oponentii regimului communist. La inceput au fost inchisi elevi, studenţi şi ţărani din Maramureş, dar mai tarziu in noaptea de 5/6 mai 1950 peste o sută de foşti demnitari si nu numai din întreaga ţară au fost inchisi. Unii au fost condamnati, dar altii au avut parte de o retinere administrativa, adica o retinere fara mandat, ancheta sau proces. Inchisoarea a fost aleasa pentru a adaposti elita oponentilor regiului din motive strategice, fiind situata la mai putin de 2 kilometri de frontiera cu Uniunea Sovietica. In 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii Romaniei comuniste (RPR) in ONU, au avut loc gratieri. Totusi din 200 de persoane, murisera deja 52, iar in anii urmatori o parte din detinutii politici plecau cu destinatia: spitalul psihiatric din Sighetu marmatiei.

Victimele comunismului un meritau sa fie uitate, dar nici faptele acelui regim iertate. Astfel a luat fiinta “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” sub conducerea Anei Blandiana, iar din 1995 Consiliul Europei l-a luat sub egida sa.

Ideeile nu mor!

Se spune ca omul nu crede decat atunci cand vede, dar parca nici atunci nu-ti vine sa crezi ca fiintele umane pot fi tratate cu atata cruzime, pentru o idee. Iuliu Maniu, fost ministru al Romaniei, si presedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, inchis si decedat la Sighet spunea ca: „Lagarele si inchisorile pot inchide omul si-l pot ucide, dar nu pot ucide si nici inchide ideile care circula orcate piedici le-ai pune. Teroarea inspaimanta omul dar nu sugruma ideea care biruie totdeauna, cand este sprijinita de lege, libertate si de morala”. Iata ca ideeile au supravietuit, iar la 36 de ani dupa moartea lui Iuliu Maniu au eliberat poporul de comunism, printr-o revolutie mult visata si asteptata.

“Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” este un loc pe care orice om ar trebui sa-l viziteze pentru a vedea ca problemele lui sunt mizilicuri fata de suferinta gratiuita a unor oameni care si-au dat viata pentru tara si libertate. Unele celule te marcheaza profound, pentru ca ilustreaza adevarata fata a vietii de condamnat politic. Atunci cand intri in incaperiile unde erau torturati prizonierii ti se taie respiratia si iti imaginezi ca in locul lor ai fi putut fi si tu. Celulele in care au murit mari oameni politici ca Iuliu Maniu sau Gheorghe I. Bratianu te sufoca si te fac sa realizezi cat de fragila este viata si cat de importanata este nemurirea in memoria oamenilor, dupa cum spune si Ana Blandiana "Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie".


Cret Ioana Marcela

Un comentariu:

  1. am fost la sighet şi am văzut inchisoarea, şi dacă aş avea eu puterea decizională in ţara asta aşa aş reactiva acest loc pentru porcii şi nesmiţiţii cu costume de la palatul victoria şi pentru boul portocaliu de la Cotroceni....

    RăspundețiȘtergere